Prima reacție din PSD după mutarea anchetei OUG 13 la Parchetul General: „Este deplasată”

Prima reacție din PSD după mutarea anchetei OUG 13 la Parchetul General: „Este deplasată
Publicat: 27/02/2017, 13:22

Solicitat să comenteze faptul că DNA a transmis luni la Parchet Dosarul privind OUG 13, pentru continuarea cercetărilor, printre fapte fiind și distrugerea de probe, Dobre a precizat: „PSD nu poate să facă o evaluare a a unei anchete în curs, așa cum știți foarte bine. Vom vedea care sunt probele sau care sunt detaliile pe care le oferă Justiția din acest punct de vedere. Sigur, nu știm care sunt lucrurile interne din ministerul Justiției. Deocamdată faptul că DNA a trimis acest dosar mi se pare un gest, să spunem, oarecum firesc”.

El a arătat că PSD are același punct de vedere în ceea ce privește OUG 13 ca și CCR, respectiv acela că această ordonanță a fost legală și temeinică.

„Cred că lucrurile vor trebui lămurite cât mai repede pentru că această discuție despre abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe trebuie clasată cât mai repede pentru că Guvernul trebuie să-și continue activitatea cu motoarele la maxim”, a susținut Dobre.

El a mai spus că distrugerea unor probe este la nivel de zvon în acest moment.

„Despre distrugerea unor probe, la Guvern, dacă această informație va fi confirmată de Justiție, vom discuta. Deocamdată este doar un zvon, nu avem nicun fel de date despre acest lucru”, a spus Dobre.

Întrebat dacă în opinia PSD se anchetează abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sau, de fapt, se anchetează modul în care a fost elaborată OUG 13, Dobre a spus: „Anchetarea acestei abilitări a Guvernului de a emite ordonanțe este deplasată atât timp cât avem o decizie clară a Curții Constituționale în acest sens”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Vlăduța Lupău, surpriză pentru soțul ei. Cum i-a dat vestea despre a doua sarcină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×